Despre mine

Despre noi

Kinetic Impact

Te salut! Sunt David Blocău, fizioterapeut, iar KINETIC IMPACT reprezintă suma experienței acumulate în clinicile de top din Timișoara.

Sunt absolvent al Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara secția BFKT, și al unui master în Prevenția și recuperarea în afecțiunile Cardio – Pulmonare din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

După terminarea studiilor mi-am dedicat timpul pentru a mă specializa în tratamentul coloanei vertebrale, TERAPIA MCKENZIE, CHIROPRACTICA ȘI TERAPIA MANUALĂ făcând parte din abordarea pacientului cu afecțiuni la nivelul coloanei vertebrale.

Am urmat apoi și alte cursuri de specialitate cum ar fi DRY NEEDLING (terapia cu ace uscate), extrem de eficientă în tratamentul disfuncțiilor miofasciale sau TERAPIA TRIGGER POINTS la fel, o tehnică manuală pentru diagnosticarea și tratarea problemelor musculo-scheletale.

În 2019 m-am specializat și în TRATAMENTUL LIMFEDEMULUI ȘI TERAPIE DECONGESTIVĂ, iar de atunci ajut femeile să treacă peste această complicație numită LIMFEDEM apărută în special după o operație de mastectomie sau histerectomie.

Pe lângă partea de tratament, pacientele beneficiază de un program de kinetoterapie monitorizat periodic și de o instruire ce are rol în evitarea toturor greșelilor pe care o pacientă cu limfedem le-ar putea face în lipsa unor sfaturi ale unui specialist.
Vreau să te asigur că ești în locul potrivit pentru a scăpa în sfârșit de dureri și pentru a începe un program de recuperare.

Se spune că unde-s doi puterea crește… astfel că, în fiecare zi, formez o echipă alături de pacient pentru a-l ajuta să-și înțeleagă patologia, iar rezultatele terapiilor să fie vizibile după prima ședință.

În medicina modernă, cele „10 ședințe” rămân un mit ușor de demontat, aspect de care te vei convinge atunci când vom colabora.

Practica bazată pe dovezi și recenziile pacienților sunt ghidul tău către Kinetic Impact.

Amânarea programării nu reprezintă rezolvarea problemei, în lipsa unui tratament adecvat și la timp, patologiile musculo-scheletale se agravează!

Ce oferim

Serviciile noastre

Chiropractică

Scopul acestei tehnici este de a debloca sau detensiona anumite zone.

Kinetoterapia

Kinetoterapia constă în utilizarea exercițiului fizic în scop terapeutic.

Dry needling

Metodă de tratament cu ace pentru tratarea durerii și disfuncției miofasciale.

1
Salut